Britanicul Simon Yates (Mitchelton-Scott) a câștigat Turul Spaniei, răzbunând spectaculosul eșec din ultima săptămână a Turului Italiei, când a pierdut tricoul roz și vreo 25 de minute în ziua atacului lui Froome, și completând o tripletă unică în ciclism: cele trei mari tururi au fost câștigate de trei cicliști din aceeași țară în același an.
E doar una dintre revenirile de succes din această Vuelta. A fost prima după mulți ani în care Sky n-a mai venit cu Froome, care s-a chinuit ani de zile s-o câștige și a reușit abia în 2017, și a fost turul în care au venit să-și lingă rănile mai toți cei care au ratat, într-un fel sau altul, sezonul, fie că n-au putut, fie că s-au accidentat în cele mai proaste momente.
Interesant e că multora le-a ieșit. Dimension Data și Education First, două echipe aproape fără victorii până la Vuelta, au reușit câte două (prin Ben King, de două ori, respectiv Simon Clarke și Michael Woods). La fel și Thibaut Pinot, care a suferit o cădere similară cu a lui Yayes în Giro: cu două victorii de etapă și un loc 6 la general, se poate declara mulțumit. Echipa lui, Groupama-FDJ, a deținut și tricoul de lider pentru patru zile, prin Rudy Molard, o chestie pe care n-o mai reușiseră de vreo 16 ani, în niciun mare tur.
Nacer Bouhanni, de la Cofidis, și-a răzbunat și el eșecurile și neselecționarea pentru turul țării sale cu o victorie de etapă (urmată, destul de rapid, de un abandon), iar echipa lui, Cofidis, a avut și ea tricoul roșu pentru două zile, prin Jesús Herrada.
Pentru alți răniți, precum Nibali sau Ritchie Porte, Vuelta s-a dovedit prea grea – e clar că nu-s refăcuți, dar a fost o pregătire bună pentru mondial, cam ca în cazul lui Kwiatkowski, lider pentru trei zile, sau Sagan, adunător de locuri 2.
Victoriile multiple ale celor de la Quick Step erau așteptate. Viviani a luat trei, dar nu poți să nu te întrebi cum a reușit să rateze altele, în etape care ar fi trebuit să fie de sprint și au fost câștigate de o avadare lăsată prea liberă, culminând cu cea câștigată practic pe linie de Jelle Wallays. Enric Mas a luat ultima etapă montană și locul 2 practic de unul singur, adăugând a patra etapă în palmaresul Quick Step și întrebarea ce naiba vor face cu el la anul, că pare prea bun să nu încerci să mergi la general cu el, dar n-au echipă pentru asta.
Tot așteptate erau și cele două victorii ale lui Rohan Dennis (BMC) la contratimp sau ale lui Valverde în etapele pentru puncheuri. BMC a încheiat ultimul mare tur în tricourile cu acest logo (de la anul vor fi CCC sau cum va dori noul sponsor polonez să-i numească) și cu o victoria mai puțin așteptată a lui De Marchi.
Surpriza a fost, cu siguranță, victoria neanunțată a lui Óscar Rodríguez de la Euskadi, echipa continentală debutantă în Vuelta, pe La Camperona. Și cumva tot surpriză a fost și eșecul celor de la Movistar de a câștiga turul țării pe care o reprezintă. Mai întâi, Quintana a pierdut bătălia internă pentru lider cu Valverde, pentru ca cel din urmă să cadă de pe locul 2 pe 5 în ultimele două etape montane din Andorra. Cei doi au terminat pe 5 și 8, prea puțin pentru poate singura echipă favorită de la începutul turului. Tricoul verde al lui Valverde și trofeul pe echipe a mai diminuat din eșec, dar tot eșec rămâne.
Miguel Ángel López aduce un al doilea loc trei într-un mare tur pentru Astana, după Giro, pentru a compensa astefel lipsa unei victorii de etapă și pentru a se anunța unfavorit pentru anii ce urmează, AG2R își umple sacul cu două victorii de etapă prin Gallopin și Geniez. Iar cel mai suprinzător e Ion Izagirre de la Bahrain-Merida, locul 9 la final, singurul rutier care a reușit în același timp să fie în top 10 la general fiecare dintre cele 21 de etape și, în același timp, să fie cu totul absent din vizorul public.
Una peste alta, a fost probabil cel mai spectaculos dintre cele trei tururi de anul acesta. Într-un clasament personal, ordinea e Vuelta, Giro, Le Tour, și nu cred că-s singurul care gândește așa.
