01347v

Dacă nou-născuţii au ursitoare şi decedaţii bocitoare, noi ăştia aflaţi în zone intermediare avem parte de urlătoare. Spre deosebire de primele, care vin în seturi limitate la trei, respectiv numărul babelor din sat, urlătoarele sunt numeroase şi se înmulţesc constant, în special prin expunerea la camera TV.

Le recunoşti fiindcă îşi impun mereu punctul de vedere după principiul testat al ţipatului mai tare, dar şi ăpentru că par a avea o cunoaştere empirică, posibil programată genetic, a tuturor tehnicilor de manipulare existente.

În afară de ţipete, mai recunoşti urlătoarele prin faptul că nu greşesc niciodată. Urlătoarele au mereu dreptate. Dacă s-a întâmplat ceva ce nu le convine fiindcă există vreo regulă sau lege, e clar că regula sau legea e proastă, deci vor urla să fie schimbată. Dacă se întâmplă ca regula/legea să se potrivească cu agenda lor, urlătoare vor transforma asta în, cel puţin, un caz de expus în faţa ONU. Dacă cineva le place,va fi invitat în cuibul lor periat şi lins intensiv, până se transformă într-o nouă urlătoare. Dacă le e antipatic sau ar putea ameninţa capacitatea urlătoarele de a se reproduce nestingherite, e transformat în inamicul public numărul 1 şi comparat imediat cu Stalin, Hitler sau Nero, în funcţie de statură şi culoarea părului, sau, în caz că situaţia e groasă, chiar cu Băsescu.

Există şi o specie conexă de urlătoare, care a evoluat şi a descoperit scrisul. Nu mă refer la subspecia care loveşte în tastatură pe Facebook sau prin comentarii, până iese ceva semicooerent, de obicei cu CApS LOcK şi foarte multe … …. … Ci la alea care au învăţat să pună virgulele corect, dar sunt ceva mai timide şi apar mai rar la TV. Urlătoarele astea sunt mai greu de depistat, fiindcă în scris e ceva mai greu să umpli o întreagă pagină cu o singură idee fixă, ca orele de la televizor. Dar lei vei recunoaşte uşor atunci când sar imediat în apărarea urlătoarelor televizate atunci când cele din urmă dau comanda: “Pe ei!”.

Urlătoarele de toate tipurile iubesc protecţia politică (dar mai ales banii care curg de acolo), iar politicienii le iubesc la rândul lor şi le dau legi cu dedicaţie. Ba uneori, urlătoarle mai bine plasate se transformă, pentru o vreme, în politicieni.

Fereşte-te de urlătoare, o să-ţi facă viaţa amară. În general, o să te considere prost, vândut sau duşman, fiindcă tu crezi altceva decât ei.  Dacă se întâmplă totuşi să ai aceeaşi părere cu o urlătoare, documentează-te intens, află care-i agenda lor, că sigur scopul final e altul decât ăla care speri tu că ar fi.

Şi dacă nu ţi-ai făcut încă lista de urlătoare de evitat, acum e momentul.S-au adunat toate în jurul Antenei 3.