The importance of being Escu

Și uite cum simt iarăși nevoia să vă reamintesc că “Noaptea” lui Elie Wiesel, una dintre cele mai cunoscute cărți despre Holocaust, nu este tradusă în limba română. Asta în timp ce ultranaționaliștii locali se chinuie să umfle operele unor naziști și legionari doar pentru a justifica faptul că numele ălora apar pe străzi și licee autohtone.
 
La 100 de ani de la Marea Unire, “românismul” oricărui personaj celebru e mai important decât orice. Să aibă măcar un …escu în familia lărgită și abia apoi putem discuta dacă-l primim în vasta noastră cultură.
 
Ce contează că unul dintre cei mai importanți ilustratori ai secolului XX, autorul celei mai celebre coperte de New Yorker, s-a născut în Râmnicu Sărat? Era evreu și a fugit de tânăr din țară, n-are sens ca orașul să-l celebreze în vreun fel.
 
Ce dacă primul fotograf care-a fotografia Parisul noaptea era din Brașov, ba chiar și-a luat numele de la oraș? Era ungur și, oricum, se născuse acolo pe vremea imperiului, nu fusese cetățean român – nicio stradă pentru el.
 
România l-ar fi ignorat și pe Elie Wisel la fel de relaxat, chit că a căștigat un Nobel, doar că a ales el să nu ne ignore și să ne forțeze să ne revizuim trecutul. Evident, ultranaționaliștii îl urăsc pentru asta (și unii, ma tălâmbi, se exprimă cu spray-uri). Dar și pentru că, și din cauza lui, nu putem avea statui cu mareșalul, iar Gyr n-o să conteze vreodată în literatura universală.
 
Acum, e liniște, adevărații vinovați pentru întâmplarea de ieri tac chitic, să nu cumva să ne prindem că anii de ignorare a trecutului și discursul lor au aruncat încă o dată pata antisemitismului pe obrazul țării. Dar ăia sunt de fapt vinovații: pseudoistorici transformați în academicieni și peseudojurnaliști ce-și amintesc vag istoria învățată în comunism, protocroniști și nostalgici ai unui trecut mai mult sau mai puțin recent.
 
România modernă are 100 de ani, dar să nu uităm că mare parte dintre aceștia au fost petrecuți sub dictaturi, iar nostalgiile se îndreaptă, adesea, spre acele perioade. Și nu, nu știm ce naiba să facem cu Centenarul, din moment ce nu știm să ne recuperăm și acceptăm adevăratul trecut.