La începuturile taximetriei în București, era haiducie. Trebuia să fii atent să te urci în Taxi 2000 și nu Taxi 2001 sau 2003, pentru că diferența de preț putea să fie colosală. Calitatea mașinilor era praf. Am urcat la un moment dat într-o Dacie 1300 și a cedat, la propriu, scaunul sub mine, atât de varză erau arcurile.

Când Băsescu, la primul lui mandat de primar, a decis să vopsească toate taxiurile în galben și să limiteze tarifele, a fost un megascandal – piața liberă, bla, bla. S-a impus și n-a mai comentat nimeni. Casetele luminoase, metronoamele, licențele roșii lipite pe portiere, aparatele de taxat, stațiile, dispeceratele – toate au fost introduse la presiunea publicului.

Limitarea licențelor la câteva mii, 10.000 parcă în București a fost făcută politic, nu-i prea clar pe ce criterii, cert e că multe licențe au ajuns la firmele de taxi și zac nefolosite. Ciclul „suni la dispecerat – nu găsește mașină – suni la altă companie” a funcționat niște ani buni, chiar și după ce peste alea 10.000 a început să apară și cei cu licențe luate în localitățile limitrofe Bucureștiului. Au fost concerte după care sunam la 94xx, în care xx era orice cifră îmi venea în minte, pentru că epuizasem toate numerele de taxi pe care le știam.

Mai întâi Star Taxi și Clever, apoi serviciile de ridesharing, au întrerupt ciclul ăsta al sunatului la dispecerat. Doar că în jurul întregii industrii a taximetriei se creease deja un nor de interese. Și astfel, din early-adopters ai tehnologiei, cum erau în primul deceniu al noului secol, taximetriștii au devenit conservatori. Taximetriștii și-ar dori o lege prin care clienții să fie obligați să meargă cu ei, în timp ce clienții își doresc interacțiune minimă cu șoferul, iar firmele de taximetrie, în loc să ofere ce vor clientul (s-ar putea uni să-și facă o aplicație tip Uber pentru taxiuri), ignoră această lege a comerțului veche de mii de ani.

Astfel, în loc să facă presiuni pentru o dereglementare/modernizare a legii taximetriei, ei le fac pentru a elimina concurența. Dar cum să scapi de licențe sau să le mărești numărul, când primăria face bani din asta, iar firmele au plătit bani grei ca să le controleze? Cum să înlocuiești metronomul/aparatul de taxat cu o aplicație de mobil, când sunt firme care trăiesc din aparatura asta? (tocmai mi-a zis un taximetrist că vor fi schimbate toate) Cum să introduci plata cu cardul când bacșișul face parte din cultură? (Plus că trebuie să dea bani la bancă) Cum să renunți la stații, când firmele de taxi trăiesc din închiriera lor șoferilor?

Acum, aud din partea cealaltă că soluția ar fi, din nou, dereglementarea totală – să lăsăm piața să se descurce. A se vedea mai sus: n-a mers. Soluția e să se găsească un echilibru, să se reglementeze toate serviciile astea în așa fel încât să se echilibreze costurile de intrare pentru șoferi și clienții să aibă acces cât mai facil la oameni dispuși să-i ducă acasă.

Altfel, să-l trimită cineva acasă pe papagalul ăla de la ministerul transporturilor care s-a prins, după intrarea în vigoare a OUG-ului, că trebuie reglementat și ride-sharing-ul și-a avut și tupeul să recomande apelul la justiție, de parcă legea a picat de pe lună, nu-i dată de guvernul în care-i membru.