S-a încheiat încă o ediție a turului, cu o jumătate de surpriză. Ca de obicei, a câștigat Sky, care a dominat turul, dar nu a ajuns cel pe care-l aștepta toată lumea în galben la Paris. Proverbul ăla cu “nu e pentru cine se pregătește…” a fost adevărat, în cazul ăsta. Geraint Thomas ar fi trebuit să țină tricoul galben apretat și călcat până în ultima săptămână, apoi să-l predea căpitanului Froome, dar cel din urmă n-a avut picioarele să-l desprindă pe Dumoulin, care-i sufla în ceafă, iar Thomas a stat, bine merci, în grupul favoriților, conservându-și tricoul. A fost, până la urmă, ciclistul care n-a greșit niciodată și n-a avut niciun ghinion în trei săptămâni de cursă. Cele două victorii consecutive din Alpi și contratimpul excelent i-au cimentat victoria și nu pot decât să admir faptul că Froome a cedat cu grație – deși e puțin probabil să vedem formula asta și în turul de anul viitor, cel mai probabil lui Thomas i se va oferi ocazia să lupte pentru Giro.

Dincolo de asta, ultima săptămână (am scris și despre prima și a doua) a fost plină de evenimente, dar nu atât de tensionată pe cât ne-am fi așteptat. Schimbările în Top 10 au fost minumale, cam aceleași personaje au luptat, rotindu-sepe ici-colo de pe un loc pe altul. Iată care au fost highlight-urile săptămânii III:

+

Victoria lui Thomas, desigur.

A doua victorie a lui Alaphillipe, în  Pirinei, într-o etapă aproape trasă la indigo ca și prima, din Alpi. Deși e greu de zis că e printre cei mai buni cățărători din tur, francezul a știut să adune cu grijă punctele de pe cățărări și să câștige tricoul alb cu buline roșii detașat. Ba chiar stablind un record: 4 victorii pe cățărări de categorie specială.

Puncte-bonus pentru Peter Sagan pe lângă sutele avans din clasamentul tricoului verde pentru faptul că a strâns din dinți, după o căzătură asemănătoare cu a lui Philippe Gilbert, vreme de 4 etape, ca să ajungă pe podiumul de la Paris.

În același ton, Demare strângând din dinți pentru a trece munții, ca să câștige și el o etapă.

Pierre LaTour, câștigând tricoul alb chiar dacă a trebuit să muncească pentru Bardet – Guillame Martin s-a stins pe parcurs, Bernal a pierdut prea mult timp în etapa a 9-a ca să poată recupera, deși a fostclar mai puternic.

Dumoulin, confirmându-și statul de campion mondial la contratimp, și obținând o victorie de palmares, pe lângă al doilea loc doi consecutiv într-un mare tur – deși impresia generală a fost că Thomas l-ar fi putut depăși dacă n-o lăsa mai moale pe final.

Victoriile lui Quintana și Roglic, pe munte,  merită menționate, deși ambii au pierdut ce-au câștigat aproape imediat – practic, cine a atacat în Pirinei a plătit. E drept, Quintana a avut și ghinionul unei căzături.

Egan Bernal, care a impresionat în etapele de munte, și care se anunță drept un ciclist care ar putea domina următorul deceniu.

Bardet făcând un contratimp chiar decent – păcat că și l-a înbunătățit în anul în care n-a mai putut să câștige timp pe munte.

Dan Martin, cu premiul celui mai combativ ciclist, și Sylvain Chavanel, bătând recordul de participări (18) și ega;ându-l de cel al tururilor terminate (16, ca și Joop Zoetemelk).

UAE a luat și ultima etapă, la Paris, prin Kristoff, după ce Yves Lampaert a încercat să le fure sprinterilor victoria.

–

Cu siguranță, căzătura lui Philippe Gilbert. din fericire, n-a pățit nimic, pe o coborâre “celebră” pentru ultima victimă a turului, Fabio Casartelli (aproape că nu-mi vine să cred că am văzut în direct și etapa aia), și pentru că s-a urcat pe bicicletă ca să termine etapa – doar pentru a constata că are o fractură de rotulă.

La capitolul căzături, cea a lui Yates, pe cale să câștige o etapă care ar fi salvat un tur dezamăgitor atât pentru el cât și pentru echipa Michelton-Scott.

Protestul fermierilor din prima etapă în Pirinei. Oamenii au încercat să blocheze plutonul, polițiștii au dat cu gaze, vântul a dus gazele în pluton, etapa s-a scurtat cu niște zeci de kilometri – din fericire, nu evadase nimeni.

Froome cedând timp pe munte, deși nu știu dacă e chiar un minus.

Însă un minus sunt atacurile fanilor anti-Sky, mai ales idiotul care l-a prins de mână pe Thomas, când sprinta pentru locul 3 pe Col de Portet  și incidentul dintre Froome și jandarmul care a încercat să-l oprească, în coborârea de pe același munte, confundăndu-l cu un spectator.

Confuzia de la finalul etapei de cntratimp, când Froome primise inițial un timp cu trei secunde mai bun, de nu mai știe nici el, nici Dumoulin cine a câștigat.