Mult discutatul caz al familiei Bodnariu e un exemplu clasic de poveste în care doar una dintre părți poate să-și apere punctul de vedere. În timp ce familia poate spune orice, pe orice canal – iar suporterii pot inventa conspirații de tot felul –, Barnevernet-ul are obligația legală de a păsta confidențialitatea dosarului. Am auzit și teoria că, datorită amplorii cazului, ar fi bine să ne lase să răsfoim un picuț dosarul, dar teoria asta uită că amploarea aia există doar în România, nu și în Norvegia, și că nu există nici o obligație legală de a satisface curiozitatea de mahalagii a tabloidelor.

Familia, și mai ales domnul Bodnariu, că doar cu el ne identificăm, a tot vorbit, ba chiar mai mult decât era cazul. Așa s-a aflat că, de fapt, chiar îi mai altoiau pe cei mici, chit că știau că e ilegal – culmea, la Antena 3, în urma unui curios moment de inspirație jurnalistică a lui Gâdea. Doar că “o făceau cu dragoste”, părintește, cum s-au grăbit să-i apere suporterii din presă. S-a mai aflat că mai fusese un incident, când una dintre fetițe “căzuse pe scări”, n-a venit servicul de protecție a copiilor chiar așa, la prima strigare, și alte povești similare.

Ce n-am aflat, în astea două luni și ceva de scandal, e cum ar vrea familia Bodnariu să remedieze situația. În loc să se gândească un pic unde au greșit, au apelat direct la verificatul sistem românesc PCR – “Pile, Cunoștințe, Relații”. Nu doar că și-au luat un “avocat” care-și pierduse de ceva vreme dreptul de practică,dar au încercat orice metodă de a pune presiune pe autoritățile norvegiene și pe Barnevernet ca să-și primească copiii înapoi peste rând.

Când fratele domnului Bodnariu s-a adresat ambasadei României în Norvegia și Ministerului de Externe, s-a constatat destul de repede lipsa cetățeniei române a celor cinci copii. Nici o problemă: li s-au eliberat certificate de naștere în regim de urgență și gata, am putut să ne băgăm și noi nasul în ciorbă. Și fiindcă în România sistemul PCR e cel care pune în mișcare orice, balonul s-a umflat rapid, cu ajutorul, cerut sau nu, al politicienilor locali. A fost ca la un bufet suedez (sau, mă rog, norvegian). Oricine putea să facă presiuni, fie că e fix Avocatul Poporului ăla care nu vedea încălcările legilor făcute de PSD, o delegație de 11 parlamentari habotnici care s-au gândit că pot schimba legea în altă țară sau niște europarlamentari care se prefac populist că nu contează faptul că Norvegia nu-i în UE și-o pârăsc Parlamentului European. Evident că și viitorul fost candidat la primăria Capitalei din partea PNL trebuia să-și dea cu părerea, doar că, la fel ca aproape orice lucru a făcut individul, i-a fost ignorată.

Până și Cioloș și Iohannis au fost forțați să se pronunțe – au dat niște răspunsuri diplomatice din seria “urmărim cu atenție dar nu ne băgăm”. S-a cerut intervenția instituțiilor europenecea a ex-regelui Mihai, că doar e rudă cu cel al Norvegiei… Și, evident, s-au trimis petiții președinților ONU și UNICEF. Cumva, Obama și Putin au scăpat, dar e posibil să nu fi căutat eu suficient.

Într-un final, însă, cazul merge mai departe, după reguli, în instanțele norvegiene, în ciuda mitingurilor și pseudo-presiunilor diplomatice. Cel mai probabil, domnul Bodnariu își va vedea copiii înapoi dacă va demonstra că și-a învățat lecția și-a înțeles că educația nu se face palma. Dar pentru asta ar trebui să priceapă și că e mai important să se gândească la soarta copiilor decât la ce “pile, cunoștințe și relații” ar mai putea pune în mișcare, poate-poate nu mai trebuie să demonstreze nimic.

PS: Până acum, nu par să fi înțeles: azi erau la Chicago, să caute sprijinul comunității de acolo și să se pozeze cu Alina Gorghiu.