Discuții multe și aprinse pe tema grevei cetățenești, despre care încă nu s-a lămurit nimeni dacă se va manifesta printr-un boicot, prin anularea votului sau prin ambele. Cert e că ni se propunem să ieșim în stradă de alegeri, să ne arătăm nemulțumirea.

Ciudat însă, discuțiile astea nu sunt purtate de politicieni. Se luptă două grupuri de persoane care își doresc o țară mai bună, dar fiecare în alt fel. Cei cu greva cred că presiunea străzii îi va determina pe cei de la putere să schimbe legea partidelor și legile electorale. Ceilalți, în mare parte o generație cu 10-15 ani mai matură, cred că până și între opțiunile astea limitate pe care le avem se poate găsi cineva de votat, cineva care să facă diferența.

Primii sunt, în mare parte, de stânga și ecologiști – frustrarea lor e de înțeles, chiar n-au pe cine vota. Alea două partide ecologiste sunt cam dubioase, iar restul stângii e monopolizată de PSD. 

Ceilalți sunt mai degrabă libertarieni sau de dreapta, oameni care au crezut în ideea că anticorupția va schimba ceva și care știu cum mergeau lucrurile în neagra perioadă Năstase și cât am evoluat de atunci. Ei întrevăd o perioadă de măcar doi ani în care PSD-ul va avea toate pârghiile puterii și nu înțeleg de ce ăștia mici, care ar putea face diferența, nu pricep ce dubios va fi.

Curios e că s-ar putea găsi un loc în care părerile astea să se întâlnească – necesitatea unei clase politice responsabile, aflată mereu sub presiunea publică -, dar tare mi-e teamă că aruncatul cu noroi pe care-l practică ambele tabere va face ca ruptura dintre cele două generații să fie definitivă.

Pierzătoare va fi, pe moment cel puțin, tabăra grevei cetățenești. Uniți Salvăm a ratat momentul din toamnă, când se adunase suficientă lume în jurul temei Roșia Montană ca să poată genera o mișcare grassroot care să preseze politicienii pe teme diverse.

Acum, din aproape 48.000 de oameni care-i urmăresc pe Facebook, nici măcar 500 n-au dat attending la evenimentul de la Universitate. Anunțat târziu, parazitat de Rogozanu sau de Crăciun, boicotat de zona de dreapta fugărită de campania antifraking, evenimentul ar putea marca sfârșitul unei povești care, în toamnă, când a început, părea că va schimba din temelii România.

Pe termen lung, vom pierde toți, fiindcă s-a nimerit ca supărarea asta a tuturor pe clasa politică – consecință a mult cântatei plăci cu “aceeași mizerie” – să pice fix în momentul în care la putere sunt ăia care n-au chef să schimbe nimic dacă nu știu exact lor cât le iese.