Coaliția pentru cel mai mic numitor comun

familyE destul de greu să definești cine e în spatele Coaliției pentru Familie, fiindcă adevărul e că e o aliniere ciudată de interese diverse. Președinte îi este Mihai Gheorghiu, un fost CDR-ist, care s-a remarcat prin prezența suspectă la scandalul de acum câțiva ani dintre Noua Dreaptă și spectatorii la un film cu tematică LGBT de la Muzeul Țăranului Român (unde era director adjunct). Mandatar finaciar e o organizație anti-avort condusă de Bogdan Stanciu, un fondator al Noii Drepte care a reprezentat Coaliția la Budapesta, la un congres al familiilor în care îți dădeau mâna conservatori ultrareligioși americani cu miliardari ruși putiniști. Între cei 16 inițiatori sunt tot felul de personaje, unele de mult retrase din prim-plan, inclusiv un preot, deși BOR nu e membru CpF, doar “susținător natural”. O primă inițiativă de acest gen, încheiată fiindcă nu s-au strâns destule semnături a fost pornită de Peter Costea, un româno-american cu ceva bani, care ulterior a fondat Alianța Familiilor din România, membru important al Coaliției.

Prin culise, fără a fi neapărat asociați direct cu CpF, bântuie pro-ruși precum Capsali, legionari precum cei de la asociația Rost, tot felul de politicieni interesați, afiliați tuturor partidelor din Parlament, dar în special liberali, diverși “ziariști” de la siteuri care susțin iliberalismul, plus ILD-iști și conservatori pro-Trump, cărora nu le plac primii, dar mai mult nu le plac homosexualii. La asta se adaugă diverși indivizi interesați de “neutralitate”, de “dreptul poporului de a se exprima prin referendum”, dintre care unii cred sincer în asta, alții le propovăduiesc doar pentru a mima “centrul”.

Haosul ăsta te face să nu prea poți sdefini clar Coaliția, fiindcă orice ai spune, n-ar fi precis, are susținători prea diverși. Doar că fix ăsta a fost scopul referendumului, încă din prima secundă. Pur și simplu, oamenii s-au întâlnit, și-au pus pe hârtie doleanțele și au căutat cea mai simplă cale să adune în spatele lor cât mai mulți oameni. Au găsit o minoritate suficient de slabă și au sărit cu toată puterea pe ea știind că sunt suficienți indivizi care vor găsi diverse motivații raționale să le sprijine demersul, fără să placă neapărat Coaliția. Practic, au găsit cel mai mic numitor comun care-i unește pe acești oameni: definiția familiei.

Că fix același tip de demers a fost folosit cu mai mult sau mai puțin succes în tot Estul Europei, că Rusia se vinde drept apărătoarea tradiției, prin Biserica lor Ortodoxă, și că scopul, pe termen lung, e să creeze o nouă “cortină de fier” fix prin mijlocul UE, e 0 altă poveste. Până una alta, Coaliția are nevoie de o victorie la referendum pentru a se duce cu voturile în spate la politicieni să le spună: “Uite, mai avem o listă de alte 49 de măsuri și suntem sprijiniți de milioane de oameni, pune-ți-le acum în aplicare”. Altfel, vor amenința cu crearea unui nou partid conservator (pe care nu m-ar mira să-l creeze oricum) sau cu alt referendum, pentru cine știe ce altă tâmpenie. Probabil vor mai pierde dintre susținătorii de acum pe drum, dar știu și ei asta, și-au căutat bătălia care să le maximizeze numărul de voturi.

Dincolo de asta, e clar că Coaliția nu trebuie definită drept legionară, ultraconservatoare, dughinistă, iliberală, bigotă, dughinistă sau mai știu eu ce, fiindcă nu e neapărat una dintre chestiile astea, e într-un fel toate la un loc. Eu i-aș zice, pur și simplu, sinistră. Și-aș încerca, pe cât posibil, s-o opresc.

PS: Că USR nu pricepe asta, e deja doar problema lor.

 

 

 

-

De ce n-o să scăpăm cu Constituția intactă (2)

Acum un an, ziceam că n-avem mari șanse să scăpăm de referendumul pentru modificarea definiției căsătoriei. Situația a rămas neschimbată, doar că s-a tras de timp mai mult decât aș fi crezut (alegerile generale păreau momentul țintit pentru acea consultare). Proiectul de lege pentru modificarea Constituțieipropus de Coaliția pentru Familie a trecut de niște pași (validarea semnăturilor, verificarea Curții) și ar mai trebui votat de 2/3 dintre senatori, respectiv deputați (sau invers, nu mai știu ordinea) pentru a ajunge la consultarea populară.

Practic, singurii care mai stau în calea referendumului sunt membrii Parlamentului ales recent. PSD a anunțat pe toate căile că susține această idee (deci, se prespune, o vor face și ALDE), însă cele două partide n-au necesarul de 2/3. Doar că ideea nu e una pesedistă, să deranjeze opoziția. Nu doar că-i traspartinică, dar PNL-ul a semnat la rândul său un protocol cu CpF, iar președinta interimară, Raluca Turcan, e o susținătoare a acestora (dacă e să ne luăm după afișele lipite în geamul PNL Sibiu).

Mai mult, acum câteva zile PNL a propus un amendament la respectiva lege, prin care încearcă să dea impresia că sunt preocupați de “conservatorismul” prea acut al versiunii originale – evident, propunerea e la fel de conservatoare, formularea “un bărbat și o femeie” rămâne:

Varianta CpF pentru art. 48, aliniatul 1: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Amendamentul PNL, propus de Gabriel Andronache, Vasile Varga si Valeria Schelean: Familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului, prin măsuri economice și sociale, inclusiv prin garantarea dreptului la încheierea căsătoriei. Căsătoria este uniunea liber consimțită între un barbat și o femeie, având la baza egalitatea între soți, dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

Chiar și această modificare a stârnit scandal, inclusiv în PNL, mai ales prin Daniel Gheorghe, homofobul de serviciu din partid. O dată pentru că modifică articolul propus (ceea ce creează un precedent destul de periculos, aș zice*), a doua oară pentru că, în opinia lui și a CpF-ului, ar deschide drumul spre parteneriatul civil.

Care, că veni vorba, e destul de posibil să se întâmple, însă prin lege, dacă ar fi să mă iau după niște declarații discrete făcute de Dragnea și chiar și modificarea de mai sus. Un fel de împăcat și capra și varza în stil românesc.

Cert e că, mai devreme sau mai târziu, proiectul de lege al CpF va trebui votat de Parlament. Iar șansele ca opoziția să voteze, în masă, împotrivă, astfel încât să nu se atingă cvorumul de 2/3, sunt minime (am dubii mari cu PMP-ul, UDMR-ul pare destul de conservator, PNL-ul a semnat protocolul, chiar și USR-ul va alege să lase “libertate de conștiință” membrilor). Și, de atunci, în 30 de zile, ne vedem la referendum. Unul pentru care e nevoie de o prezență de 30%, fiindcă așa au stabilit unii pe vremea când voiau să-l dea jos pe Băsescu și nu le ieșea. Dat, vorba aia, nu-i pentru cine se pregătește…

 

* Spun precedent periculos pentru că ar face riscantă și aproape inutilă orice inițiativă cetățenească de modificare a Constituției, din moment ce parlamentarii o pot modifica cum vor, în propriul interes. Mai ales în contextul în care se discută acum despre așa ceva în ceea ce privește corupția, ca urmare a protestelor din ianuarie.

-

Fake-news și cenzură

S-a stârnit un mare scandal după ce niște băieți de la Sibiu au decis, la un hackatlon, să profite de o facilitate încă nelansată a Facebook-ul de a ne avertiza de potențialele știri dubioase. Cenzură, s-a urlat transideologic, de la rogozanism până la modeste-schwartz-ism, în timp ce bugetul.ro și avocatul (?) Pipereaau plusat cu plângeri la Consiliul Concurenței. Unul n-ar fi zis că “băi, nu-mi fac griji, știrile noastre sunt beton, verificate din trei surse și fără parfum de propagandă”, că nah, își cunosc și ei curtea.

Acum, fiindcă nici băieții de la Sibiu n-au înțeles prea bine cum funcționează sistemul (cel puțin după o emisiune radiofonică în care invitatul folosea prea des “din câte am înțels”), mi-e destul de ușor să pricep de unde a pornit haosul. Dar, când Facebook explică destul de clar procedura– cât se poate de transaprentă – și lumea refuză să citească scurtul text, comentând în continuare pe lângă, simt nevoia să fac un rezumat.

Pe scurt, pe Facebook poți raporta chiar și acum orice articl postat drept “fake news”. Nu se va întâmpla nimic, atâta vreme cât nu locuiești în SUA, Franța sau Germania, unde se testează acest sistem. După destule evetismente, Facebook va sesiza o organizație de fact-check afiliată International Fact-Checking Network (IFCN) și semnatară a codului de principii (să le spunem, bune practici în fact checking). Dacă acea organizație consideră știrea dubioasă, pe Facebook va apărea un avertisment “Disputed by 3rd Party Fact-Checkers” și un link spre un articol explicativ. Știrea nu dispare și poate fi chiar distribuită în continuare, e drept că după un avertisment (un extra click, ceea ce pare obositor).

Cam asta e marea “cenzură” a Facebook-ului, pentru care s-a făcut atât tam-tam. O chestie care nu va opri propaganda, care poate fi făcută lejer prin alte mijloace și la un nivel ceva mai elevat decât fake-news-ul, acest redneck al genurilor jurnalistice. Fiindcă, să fim serioși, genul de articole pe care cei de la Snopes le marchează drept “fake news” pot fi verificate de orice individ “media savvy” în 30 de secunde. Pur și simplu Facebook te scutește din a scrie un post kilometric de înjurături și a mai da și un share, contribuind involuntar la răspândirea prostiei.

Cât despre băieții de la Sibiu, ce încearcă ei să facă e să grăbească reacția Facebook-ului, prin raportarea din timp și în număr mare a știrilor cu potențial de viralizare. O idee simpatică, dar destul de greu de pus în practică, având în vedere că facilitatea nu e implementată pentru limba română și că, chiar și dacă ar fi, verificarea se face de o organizație independentă și necesită scrierea unui articol eplicativ.

-

USR e în Parlament. Now what?

Sunt ceva șanse să o dea de gard, mai ales că vor fi în opoziție și vor fi tocați permanent de goarnele sistemului. Dar sunt câteva lucruri pe care le pot face ca să iasă bine:

Să nu uite că au un mandat. Dat de niște băieți care au contestat Legea Partidelor la CC și de niște oameni care au ieșit în stradă pentru Roșia Montană și din cauza unui accident nenorocit în care le-au murit prieteni.

Să se definească ideologic. Au patru ani ca să știe cine sunt. S-o facă democratic, discutând cu membrii. Care trebuie și ei să accepte că, la un moment dat, într-o anumită problemă, USR trebuie să aibă o voce unitară.

Să învețe de la englezi. Și să stabilească clar niște reguli pentru vot, în funcție de importanța subiectului, de la vot după libera conștiință la prezență obligatorie și vot în linia partidului.

Să facă un guvern din umbră. Sunt pe acolo niște oameni care-un fost prin ministere și care vor trebui să stea patru ani cu ochii pe buteliile de acolo.

Să-și angajeze mulți juriști buni. Sunt peste 10.000 de legi și reglementări, iar lupta cu PSD-ul va însemna un săpat încontinuu prin arhive pentru a le bloca sau amâna cât mai mult orice măsură tâmpită le-ar trece prin cap.

Să înțeleagă că Iohannis nu e calul lor. Următoarele alegeri sunt în 2019, pentru Președinte, iar USR trebuie să aibă un candidat. Niște alegeri primare ar fi o idee bună pentru a-l desemna.

Alte idei?

-

Binging-activism

netflix-binge4-970-80

Am impresia, uneori, că Facebook-ul ne-a deformat. Nu mai avem răbdare și nu mai suntem în stare să susținem o idee mai mult de 24 de ore. Ne indignăm subit, vrem rezolvări peste noapte și, în 2-3 zile, uităm și trecem la următorul subiect. Ne ducem după fentă mai rău decât un fundaș de la Foresta Fălticeni de fiecare dată când niște politicieni aruncă o piatră în balta ideilor publice și uităm tot ce ne indignase cu o seară înainte.

În câțiva ani de Facebook-activism singurele două cauze care au scos lumea în număr rezonabil în stradă au fost Roșia Montană și Colectiv. O poveste ecologistă dintr-un sat din Apuseni pe care l-au vizitat cel mult 5% din cei care-au protestat și un accident nefericit produs de un sistem pe care l-am întreținut cu toții. Chestiile care ne afectează viața de zi cu zi… Mai greu, poate doar dacă sunt câteva ONG-uri care să ne piseze suficient la cap.

Între timp, nu suntem în stare nici măcar o dată să ne gândim la consecințele pe termen lung ale unor întâmplări cât se poate de publice în momentul în care se întâmplă. Așteptăm mereu ultima clipă. Când s-au apucat amicii din partidele tradiționale să modifice legile electorale, au scris câțiva amărâți că poate nu-i o idee bună să rămânem cu un singur tur la primari. Dar noi ne-am indignat masiv pe Facebook fix înaintea alegerilor, când nu se mai putea face nimic, și ne-am pus speranța în Liviu Avram și Curtea Constituțională, pentru a ne desumfla apoi masiv când nu s-a întâmplat nici o minune.

Când s-au apucat habotnicii și popii să pună un proiect de modificare a Constituției în Parlament, în toamna anului trecut, am tăcut și am sperat că nu strâng semnăturile. Ne-am mai indignat un pic când le-au strâns, ne indignăm acum că le depun și o să ne mai indignăm o tură când o să ne trezim cu referendul, că doar avem un habotnic președinte la Curte  – că iar văd că ne punem speranțe degeaba într-o minune, de pară noi am fi ăia religioși, nu ei.

Când aceeași politicieni au propus ca referendumul să fie valabil cu 30% participare, ne-am bucurat că poate pleacă Băsescu. Acum uite că o să ne schimbe BOR-ul Constituția cu 30% (în timp ce noi o să ne indignăm iar pe Facebook). Și o să prindă gust – povestea asta e doar un prim test, că doar expertiza căpătată de Coaliția pentru Familie cu ocazia asta n-o să rămână nefolosită.

În rest, ne tot plângem că urmează “restaurația”, fără să ne dăm seama că suntem în mijlocul ei. Și-au luat președintele înapoi, o să-și ia și guvernul înapoi în câteva luni, fiindcă n-o să fim în stare să ne mobilizăm până cu o lună înainte de alegeri, și-o să ne mai plângem trei ani, fugind după fentă fix ca fundașul ăla de la Foresta. Fără să ne prindem că echipa s-a desființat de mai bine de un deceniu.

 

-